Biroul Electoral Judeţean Constanţa a făcut publice noile rezultate parţiale (VIDEO)

Biroul Electoral Judeţean Constanţa a făcut publice noile rezultate parţiale la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Până la ora 14:00, atât la Senat, cât şi la Camera deputaţilor au fost numărate voturile din 511 de secţii de votare, dintr-un total de 546 la nivelul judeţean. Mai exact, vorbim de 93,58% din voturi.

Pentru Colegiului 1 Camera Deputaţilor au fost centralizate 27 secţii de votare din 51. Cele mai multe voturi le-a obţinut Gheorghe Dragomir (USL), adică 66,43%, urmat de Mihai Tararache (PPDD) cu 22,81%.

69 de secţii dintr-un total de 80 au fost centralizate pentru colegiul 3. Cristina Dumitrache, de la USL, este în fruntea clasamentului, cu 60,53%, urmată de Răzvan Condurăţeanu de la PPDD, cu 24,11%.

La Colegiul 5 Camera Deputaţilor au fost centralizate toate cele 39 de secţii de votare. Victor Manea, de la USL, este fruntaşul clasamentului, cu 56,43%. Acesta este urmat de Zamfir Iorguș cu 18,14% și de Emanuela Gavrilă de la PPDD cu 17,22%. Candidaţii colegiilor 6, 7, 8,9 şi 10 pot răsufla toţi uşuraţi. Pentru ei toate secţiile de votare au fost centralizate, iar rezultatele sunt finale. Astfel avem :

Colegiul 6 Camera Deputaţilor

Eduard Martin –   USL  :       61,58%

Iustin Roman  –    ARD :       15,54%

Nicolae Şandru – PPDD :     15,14%

Colegiul 7 Camera Deputaţilor

Mircea Titus Dobre – USL :    63,34%

Mircea Stoian – PPDD :         15,62%

Oana Maria Florea:                14,14%

Colegiul 8 Camera Deputaţilor

Manuela Mitrea – USL:       63,67%

Andrei Gheorghe – ARD:    16,10%

George Popescu – PPDD:  13,14%

Colegiul 9 Camera Deputaţilor

Remus Cernea – USL:        57,23%

Dănuţ Culeţu – ARD :          24,05%

Gheorghe Slabu – PPDD:   10,81%

Colegiul 10 Camera Deputaţilor

Mădălin Voicu – USL :           57,71%

Florin Gheorghe – ARD :       21,79%

Nicoleta Ploşcaru – PPDD:    12,27%

Pentru colegiul 1 Senat, din 135 de secţii de votare, doar 111 au fost centralizate. Pe primul loc se situează Puiu Hasotti de la USL cu 68,61%, urmat de Gabriel Candindatu de la PPDD cu 20,38%. La Colegiul 2 Senat au fost centralizate 157 de secţii de votare din 168, iar în frunte se află Nicolae Moga cu 63,75%, urmat de Marian Vasiliev de la PPDD cu 20,19%. La Colegiul 3 Senat toate voturile au fost deja centralizate. Astfel, Alexandru Mazăre de la USL a obţinut un procent de 66,78%, urmat de Gheorghe Măndilă de la ARD cu 15,86%. Linistiţi pot sta şi candidaţii de pe clegiul 4 Senat. Mircea Banias de la USL se află pe primul loc cu 58,76%. Acesta este urmat de Gigi Chiru de la ARD cu 24,13%.

Totalul până la ora 10:00 la Senat arată astfel :   USL – 64,26%, ARD – 16,16% , PP-DD – 16,98%, PRM – 1,49%, PPPS – 0,73%, UDMR – 0,49%. La camera Deputaţilor:  USL – 60,84%, ARD – 15,77%, PP-DD – 15,70%

La nivel naţional, potrivit estimărilor finale ale Biroului Electoral Central,  41,72% din români s-au prezentat, ieri, la vot. În Teleorman, Mehedinţi si Gorj a fost cea mai mare prezenţă la vot, de peste 50%. La polul opus se află judeţul Timiş, Maramureş şi Cluj, cu 33-35%, prezenţă la vot.