Bimilenara poetului Ovidius

Orasul Sulmona din Italia, locul nasterii poetului latin Ovidius Publius Naso, a găzduit, la începutul acestei luni, Conferinta Internationala dedicata Bimilenarei poetului latin exilat la Tomis. Astfel, a fost deschisă oficial seria de evenimente culturale si artistice din intreaga lume dedicate poetului. Mai multe oficialități constănțene au fost prezente la eveniment.

Primarul orasului Sulmona,  Annamaria Casini, i-a avut ca invitați speciali pe Decebal Făgădău, primarul  Constanței, George Scupra, primarul orasului Ovidiu și pe Sorin Rugină, rectorul Universitatii Ovidius, la conferinta dedicată poetului latin cu același nume, exilat la malul Mării Negre. La eveniment, au fost invitate și alte personalități din peste 29 de țări.

De remarcat că, luna trecută, Primăria Ovidiu a primit vizita oficială a delegației orașului italian Sulmona, locul nașterii lui Ovidius, fiind  semnat acordul de infratire a celor doua orase. La momentul respectiv,
delegatia din Sulmona,  împreuna cu primarul George Scupra, au vizitat obiective culturale si istorice ce au legatura cu viata si operele poetului Ovidius, au participat la conferinta din cadrul Universitatii „Ovidius’’ din Constanta, unde delegatia a fost primita de rectorul universitatii, Sorin Rugina. Totodata, au vizitat primaria Constanta si zona centrului vechi (Cazinoul și statuia lui Ovidiu), unde au fost primiti de primarul orasului, Decebal Fagadau. Pe această cale, primarul orașului Ovidiu,  George Scupra, a anuntat ca va comemora viata si opera poetului latin prin organizarea primei editii a Festivalului „Ovidius’’, care va avea loc in fiecare an in parcul de pe malul lacului Siutghiol, in apropierea Insulei Ovidiu. Vor fi organizate si evenimente comune prin schimburi de experienta cu caracter tematic, cum ar fi  concursuri, piese de teatru și expozitii.

Redactor: Daniel Albu