Bilete pentru stațiuni de la Casa de Pensii

Au mai rămas 85 de bilete disponibile la Casa Județeană de Pensii Constanța, așa că cei care vor să petreacă cîteva zile de odihnă și tratament în stațiunile din țară ar trebui să își facă bagajele. Ultima plecare de luna aceasta este în intervalul 3-4 aprilie, iar destinațiile sunt din toate colțurile țării, începînd de la stațiunile 1 Mai sau Saturn și pînă la Tușnad sau Govora.

Chiar dacă nu au prea mult timp la dispoziție pentru pregătiri, destui constănțeni s-au prezentat  la ghișeul Casei Județene de Pensii.  Măcar o dată pe an să aibă parte de odihnă și recreere, ca să nu mai vorbim despre tratamentele pentru diverse afecțiuni ale bătrîneții, pentru care altfel ar trebui să plătească toată pensia.

Reprezentanții Casei de Pensii vă spun cu ce documente trebuie să vă prezentați pentru a ridica biletul pentru stațiune.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu