Bilete mai scumpe pe ruta Mangalia – Vama Veche

Tot mai mulți oameni sunt nemulțumiți de situația transportului în comun, mai exact de prețul biletelor pe maxi-taxi. Acest fond de revoltă se regăsește în partea de sud a litoralului.

Locuitorii din sudul județului sunt supărați și revoltați pentru că firma care asigură transportul public între localitățile Manglia – 2 Mai – Limanu – Vama Veche anunță scumpi ale biletelor de călătorie mult peste ceea ce aceștia consideră o limită de bun simț. Noile tarife vor fi percepute începând cu data de 1 martie a.c.. În principiu, oamenii înțeleg masura de creștere a prețului pentru bilet dar nu înțeleg cu de s-a ajuns la un nou preț atât de mare , respectiv 10 lei. Nedreptatea li se pare și mai mare în condițiile în care același bilet, acum, costă 3,5 lei, iar cursa este de doar trei kilometri. Este deja „jegmăneală” pe față, acuză oamenii. Directorul firmei de transport a explicat cu cât se scumpesc biletele și de ce s-a recurs la această măsură. Astfel, scumpirea biletelor de călătorie vine în contextul scăderii drastice a numărului de călători, din cauza „piraților”, respectiv a transportatorilor ilegali. 5 lei este prețul biletului dacă este achiziționat de la sediul firmei și la 10 lei de la șofer.

„Intenția noastră este ca biletele să fie achiziționate de la aceste puncte, nu de la șoferi, să nu se mai dea bani la șoferi. Noi respectăm cu strictețe programul și traseul, avem 46 de curse pe zi, facem și câte 1.500 de kilometri într-o zi. Avem mașini moderne, curate, au fost făcute investiții în ele. Avem angajați și avem impozite și taxe de plătit.”, a declarat directorul firmei, Alexandru Cristea

Situația din sudul litoralului a intrat și în atenția reprezentanților Consiliului Județean Constanța.

Redactor: Sondra Sandu