Bilanțul Arhiepiscopiei Tomisului în 2013

În județul Constanța sunt 32 de mănăstiri și peste 300 de biserici. Potrivit Înalt Prea Sfinției Sale Teodosie, 100 dintre biserici au fost construite de când Arhiepiscopul Tomisului a fost instalat în funcție. De asemenea, în cadrul Mănăstirii “Sf. Elena de la mare”, din Costinești, sunt vizate construirea unor așezăminte medicale și sociale. Aici se va construi o clinică de recuperare cardio-vasculară cu ajutorul unor fonduri europene, ce vor fi accesate chiar de către Maica Stareță.

Din păcate, evenimentele negative nu au ocolit Arhiepiscopia Tomisului în anul 2013. Preotul de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, Gabriel Bucică, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de etnobotanice. Un alt slujitor al Domnului s-a urcat beat la volan și a lovit două autoturisme, după care s-a răsturnat cu mașina. În urma impactului, două fetiţe şi tatăl lor au ajuns la spital cu răni uşoare. Acest preot a fost considerat o situație specială.

În privința gazelor de șist, Arhiepiscopul Tomisului a recunoscut că a avut o întrevedere cu președintele CHEVRON. Totuși, ÎPS Teodosie nu a dorit să comenteze în niciun fel subiectul exploatării gazelor de șist în Dobrogea.

Arhiepiscopia Tomisului va pune astăzi în scenă spectacolul de operă Sfântul Apostol Andrei, din Betsaida la Patras prin anticul Tomis. Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură din Constanța, începând cu ora 18.00.

Reporter: Sorin Hulubei ; imagine: Alex Ionescu