Big Brother pe străzile din Constanța

Cele mai importante intersecții din oraș, dar și cele mai aglomerate zone, precum zonele cu școli și licee ar putea fi monitorizate video în următorii ani. Administrația de la malul mării a purtat discuții cu principalele instituții care intervin în caz de urgență pentru a stabili punctele cheie. Iar după cum spun oficialitățile, criminalitatea ar trebui să scadă cu cel puțin 25%.

Încă de anul trecut era anunțat faptul că și orașul Constanța va beneficia de monitorizare video. Însă, lucrurile abia acum încep să se concretizeze. Proiectul ar urma să fie implementat la finalul acestui an și să se facă etapizat în următorii 2 sau 3 ani. Au fost consultate părerile celor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, Poliţia Locală, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situații de Urgență şi Serviciul Județean de Ambulanță pentru a stabili care sunt cele mai importante zone ce trebuie supravegheate video.

„Consider că este necesar un astfel de sistem dintr-o mulţime de considerente. Unul ar fi cel ce ţine de siguranţă, al doilea de probaţiune, când discutăm de fapte contravenţionale sau infracţionale. Al treilea ţine de o intervenţie eficientă a organelor de poliţie şi când spun poliţie mă refer în sens larg. Criminalitatea va scădea cu 25%, după părerea mea, dacă vor fi dispuse sau amplasate dispozitivele respective în locurile pe care le-a solicitat Poliţia Română.”, a declarat comisarul şef Tudorel Dogaru, comandantul Poliţiei Municipiului Constanţa.

Majoritatea propunerilor pentru aplasarea camerelor de supraveghere a fost în zona şcolilor şi liceelor din municipiu. De asemenea, camerele ar putea fi instalate în zone aglomerate, în pieţe, autogări, dar şi în intersecţii. Momentan, nu au fost demarate procedurile concrete în vedere implementării acestui proiect și asta pentru că se mai poartă discuții în vederea celor mai bune decizii pentru amplasarea camerelor de supraveghere.

Redactor: Cerasela Videanu