Biblioteca Universității Ovidius a fost modernizată (VIDEO)

Achiziţionarea sistemului integrat de bibliotecă ALEPH permite automatizarea fluxului de date din bibliotecă, ceea ce înseamnă creşterea calităţii şi a cantităţii informaţiei pusă la dispoziţia cititorilor, dezvoltarea şi diversificarea serviciilor de informare oferite de bibliotecă dar și creşterea numărului de utilizatori.

De altfel, programul face posibilă realizarea unei baze de date bibliografice proprii, cu posibilitatea conectării la o reţea naţională sau internaţională şi integrarea bibliotecii în dinamica circuitului mondial al informaţiei.

În biblioteca Universității Ovidius putem găsi cărți de patrimoniu, de valoare, cu o vechime de peste 400 de ani.

Personalul Bibliotecii „Ovidius” a fost instruit în cadrul unui seminar în care a fost prezentat modulul pentru catalogarea documentelor. Catalogul bibliotecii va fi integrat în portalul ROLiNeST, cel mai vast catalog virtual colectiv din România.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Brinzaru