Bătut cu bestialitate de mai mulţi indivizi (VIDEO)

I s-a întâmplat unui bătrân de 75 de ani, care s-a trezit cu hoţii în curte. Victima a ajuns la spital, iar poliţiştii fac cercetări pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tâlharilor.

Totul s-a petrecut în plină noapte, în apropierea localităţii Ovidiu. Bătrânul a ieşit din baraca în care dormea pentru că a auzit zgomote în curte, iar atunci indivizii veniţi la furat au tăbărât pur şi simplu pe el.

Bătrânul a ajuns în stare gravă la spital. Apropiaţii victimei spun că printre pumnii şi picioarele pe care le-a primit, acesta a fost înţepat cu furca şi are un picior rupt. Poliţiştii au deschis o anchetă şi spun că în scurt timp tâlharii vor fi prinşi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi agresorii riscă să stea între 7 şi 20 de ani după gratii.

Reporter: Mirela Iancu ; Imagine: Cristi Caciauna