Bătaie între două eleve

Scene șocante au fost surprinse într-un parc din Constanţa. Două eleve s-au luat la bătaie pe marginea unui conflict mai vechi. Colegii de școală prezenți la fața locului nu au făcut altceva decât să încurajeze momentul. Conducerea unității de învățământ  a declanşat o anchetă în acest caz.

Două eleve de clasa a VIII-a de la Şcoala nr. 16 din municipiul Constanța s-au bătut miercuri în zona parcului de la Far. Mai mulți tineri s-au adunat și au început să încurajeze episoadele de violență, arătându-se extrem de amuzați. În loc să intervină, filmau cu telefoanele mobile cum cele două fete se trag de păr şi îşi împart pumni şi picioare. Întreaga scenă a fost filmată de o trecătoare.

”Știam eu că nu trebuia să venim aici, în parcul de la Far. Trebuia să mergem direct la școală. Am ajuns, stăteam și a venit deodată o altă fată și a început s-o tragă de păr, fără să facă nimic. Apoi a lovit-o și cu pumnii”, a declarat o fată, martoră la scena de violenţă.

”Ele au un conflict mai vechi. Se ceartă de mai mult timp. Cred că totul a pornit de la un băiat. Fata care a început scandalul este mai mare, dar este tot în clasa a VIII-a, pentru că a rămas de două ori repetentă. Este agresivă”, a declarat o altă colegă, potrivit replicaonline.ro.

În urma conflictului, una dintre eleve prezenta hemoragie nazală, însă aceasta nu a dorit să ceară ajutorul cadrelor medicale și nici să fie anunțată Poliția. Reprezentanţii şcolii unde învaţă cele două fete au fost înștiințați despre incident. Directorul unității de învățământ a anunţat că va fi declanşată o anchetă în acest caz.

Redactor: Cristina Niță