Bătaie cu topoare, la un botez

Şapte persoane au ajuns, luni, la Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vâlcea. După ce aburii alcoolului au pus stăpânire pe unii dintre ei, două grupuri de cetățeni de etnie rromă s-au luat la bătaie. Din scandal nu au lipsit loviturile, înjurăturile, dar și loviturile cu topoare. La fața locului, s-au deplasat polițiștii și jandarmii care au reușit, într-un final, să aplaneze conflictul.

O petrecere de botez s-a transformat într-un scandal de proporţii, într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea.  Invitații s-au luat la bătaie și au aruncat cu sticle și scaune. Pentru a aplana scandalul, angajaţii restaurantului unde a avut loc botezul au cerut ajutorul poliţiştilor. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că totul ar fi început de la sumele oferite în plic de unii dintre cei care au fost invitaţi la botez.

“Poliţiştii au fost sesizaţi, în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, de două persoane, angajaţi ai unui restaurant din Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că în localul respectiv, în timpul unei petreceri de botez, a izbucnit un conflict spontan între mai mulţi meseni. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmii au intervenit la faţa locului, conflictul fiind aplanat.(…)”, a precizat Sandra Bălteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea

Potrivit autorităților, protagoniștii scandalului, două femei şi cinci bărbaţi, se cunoaşteau între ei. În urma bătăii, şapte petrecăreţi au ajuns la spital cu răni grave, unul dintre ei cu o rană la cap provocată de un topor.

”(…) S-au bătut între ei. Unul a fost mai grav, cu o secţiune de tendon, la mână, a fost trimis la Craiova, la Chirurgie Plastică, trei dintre ei cu traumatisme craniene, dintre care unul care a fost lovit cu toporul în cap, are o fractură parietală, a mers şi el acasă după consult, iar restul cu leziuni superficiale, cu contuzii şi cu plăgi contuze superficiale, care au fost trimişi acasă”, a declarat Radu Bododea, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

În cauză, polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe.

Redactor: Oana Jărloianu