Banii publici risipiți… pe distracție

Anul trecut din bugetul local au fost cheltuiţi peste 9 milioane de lei pentru contractele cu finanţare nerambursabilă în vederea organizării un număr de 11 evenimente sportive şi culturale.

Astfel, CLUB VOLEI MUNICIPAL CONSTANŢA a primit suma de 1.650.000 de lei printr-un contract de finanţare cu fonduri nerambursabile pentru „promovarea sportului de performanţă în anul 2014”. ASOCIAŢIEI JUDEŢENE DE BOX CONSTANŢA i-a fost atribuită suma de 100.000 lei, iar aproape 300 mii lei au fost alocați în vederea derulării proiectului sportiv „TRIATHLON CHALLENGE MAMAIA ITU EUROPEAN CUP 2014”.

Dacă în privința evenimentelor sportive, am fi înțelegători, nu putem trece cu vederea finanțările pentru evenimentele culturale. De ce? Pentru că, în afară de susținerea Festivalului Antic Tomis, cu 99 mii lei, restul finanțărilor numai pe cultură nu s-au dus, ci doar pe distracțiile din stațiunea Mamaia, la care a fost prezent, aproape permanent, primarul Radu Mazăre.

Astfel, S.C. ATLAS MEDIA PROMOTION S.R.L. a primit 198.000 de lei pentru proiectul „VIDEOPLAY 2014” , iar pentru proiectul „MAMAIA ESTE HITUL VERII 2014 a fost atribuită prin contract suma de 675.000 lei. „SĂRBĂTOAREA RECOLTEI ŞI VINULUI DOBROGEAN 2014” organizată prin Fundaţia Fantasio Constanţa a costat 195.000 lei, iar 4.250.000 de lei reprezintă suma plătită pentru spectacolele organizate în cadrul evenimentului ,,FASHION SUMMER FESTIVAL MAMAIA 2014”.

100.000 de lei au ajuns la S.C. PROFESSIONAL TRAINING CENTER S.R.L. prin contract de finanţare cu fonduri nerambursabile pentru „FALEZA FANTEZIEI 2014”.

Raportul Primăriei Constanţa mai include şi alte cheltuieli precum participarea la TÂRGUL INTERNATIONAL DE TURISM WORLD TRAVEL MARKET DIN LONDRA si la TARGUL DE TURISM AL ROMANIEI DE LA ROMEXPO 2014 pentru care a fost atribută suma de 1.188.000 lei.

Iar risipirea banilor pe distracție nu se oprește. Deși se plânge că nu are fonduri pentru subvenționarea creșterii prețului la gigacalorie, primarul Radu Mazăre are bani pentru distracțiile din sezonul estival 2015. Ba chiar a mărit și suma față de anul trecut, cu aproape 4 milioane de lei.

Primăria Constanţa şi-a făcut calculele şi pentru anul acesta când intenţionează să aloce 13.085.000 lei pentru derularea unor proiecte asemănătoare.

Redactor: George Marinescu