Bani irosiţi pe promovare turistică

Pe durata inspecţiei în sudul litoralului, Maria Grapini s-a arătat dezamagită de imaginea staţiunilor cu mai puţin de două luni înainte de deschiderea sezonului estival. Aspectul dezolant este reprezentat de clădirile abandonate, dar şi de nepăsarea unor investitori în turism care au cumpărat, odinioară, locaţiile pe sume avantajoase, după care le-au lăsat în paragină. Ministrul  a dat asigurări că va ridica această problemă în Guven, pentru găsirea unor soluţii de repunere a respectivelor locaţii în circuitul turistic.

Maria Grapini spune că s-au irosit sume imense de bani pe promovare, dar produsul finit oferit turiştilor a fost asemenea unui balon de săpun. Aproximativ 100 de milioane de euro s-au alocat în anii trecuţi pentru proiecte turistice şi mai puţin pentru infrastructură turistică.

Chiar dacă va trece ceva timp până la atingerea unei stări de normalitate în acest domeniu, autorităţile locale din Mangalia sunt încrezătoare în proiectele de dezvoltare turistică.

O prioritate pentru practicarea unui turism de calitate este şi reamenajarea  şi modernizarea falezelor  din staţiuni, precum şi stoparea erodării plajelor. În acest sens, Maria Grapini va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, în vederea găsirii unor soluţii.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Victor Nita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.