Baie în mare în octombrie

După o perioadă îndelungată în care soarele nu s-a mai arătat constănțenilor, weekendul a venit cu o vreme neașteptat de caldă pentru un început de octombrie. Cu soarele zâmbind pe cer și cu temperaturi care au atins și 20 de grade Celsius, pe plajele din Mamaia și-au reapărut atât turiști cât și localnici, unii îndrăznind să facă o baie în mare.

Marea și plaja atrag turiști chiar și în luna octombrie. Mulți dintre ei au vrut să fie primii care se întind pe nisipul plajelor proaspăt extinse din Mamaia. Temperaturile ridicate i-au făcut pe cei mai îndrăzneți să încerce chiar și o baie în mare. Și din câte se poate vedea, nu au fost puțini deloc.

Chiar dacă bronzul de octombrie este vizibil ceva mai greu de obținut, unii au preferat să stea pe prosop și să se bucure de soare.

Alți turiști au ținut neapărat să închirieze șezlonguri. Asta pentru ca totul să fie exact ca în perioada sezonului estival.

În cele din urmă chiar și cei de pe cearceaf și-au făcut curaj și au intrat în apă.

Începând de miercuri pe litoral se anunță o răcire bruscă a vremii. Toamna se instalează încet încet, astfel că, până vara viitoare, turiștii vor duce dorul plajelor și a băii în mare.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea