Avocatul Poporului, la Medgidia

Biroul Teritorial Constanţa al Avocatului Poporului acordă audienţe oamenilor din întreg județul. În acest sens, instituția anunță că miercuri, 20 iulie, experții biroului vor fi prezenți la Medgidia, de la ora 09.00. Cetățenii care consideră că au avut de suferit de pe urma unor abuzuri din partea autorităților administrative trebuie să se prezinte la întâlnirea cu specialiștii, care va fi găzduită de primărie.

Dacă aveţi probleme juridice şi nu mai ştiţi cui să vă adresaţi, puteţi apela la Avocatul Poporului. Reprezentanții instituției acordă audienţe cetăţenilor din Medgidia şi Cernavodă, miercuri, 20 iulie, la ora 9,00, respectiv ora 11,00. Cu acest prilej oamenii care consideră că au avut de suferit de pe urma unor abuzuri din partea autorităților administrative se pot prezenta la sediul Primăriei.

„Acordarea audienţelor este gratuită, iar petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Orice persoană care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cum ar fi primării, prefecturi, Case de Pensii, servicii, oficii, inspectorate, cu excepţia autorităţii judecătoreşti, se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului”, explică Felicia Nedea, expert coordonator al Biroului teritorial Constanţa al Avocatului Poporului.

În audienţe, se pot depune şi petiţii sau cereri, care trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate, drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate sau precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior.

Redactor: Paul Alexe