Avocatul în dosarul crimei Larei Şaban, cere verificarea persoanelor care au venit din Turcia înainte de comiterea crimei (VIDEO)

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=HZz2yn0NcNE[/youtube]Potrivit declaraţiilor avocatului, există cel puţin două persoane care au intrat în ţară prin Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Acestea ar putea coincide cu semnalmentele oferite de actualii inculpaţi, ca fiind adevăraţii criminali.

Avocatul celor doi inculpaţi în cazul Larei Şaban a depus o cerere prin care solicită re-audierea fratelui tinerei şi a prietenului acestuia.

Avocatul spune că procurorii nu au dat până acum curs cererilor depuse la dosar şi nici nu au spus unde a fost ascunsă poşeta victimei, în care se presupune că Lara Şaban ar fi avut o sumă mare de bani. Avocatul mai spune că acestea sunt indicii care ar putea să ofere informaţii utile în găsirea presupuşilor cetăţeni turci care au comis fapta. Reamintim că trupul Larei Şaban a fost descoperit într-o pădure din apropiere de Năvodari, iar principalii suspecţi în acest caz sunt fratele victimei şi prietenul acestuia. Femeia era căsătorită religios cu un influent om politic din Turcia cu care avea un copil de numai trei ani. Tot în acest caz familia tinerei încearcă să obţină custodia copilului şi se luptă în instanţă cu tatăl biologic al fetiţei.

Reporter: Mirela Iancu ; Imagine: Cristi Caciauna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *