Avioane CF-18 Hornet, pe cerul României

La Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, s-a desfășurat în data de 13 septembrie ceremonia de certificare NATO a unui detașament canadian în vederea executării Serviciului de Poliție Aeriană Întărită.

Aproximativ 135 de militari din ”Țara frunzei de arțar” au fost dislocați în România să desfășoare astfel de misiuni în următoarele patru luni.  Aceștia vor executa manevre de poliței aeriană întârită alături de militari din cadrul  Forțelor Aeriene Române. Zborurile din cadrul misiunilor aeriene vor fi efectuate cu ajutorul a cinci avioane de luptă canadiene CF-18 Hornet care se vor alătura aeronavelor F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR pilotate de militarii români.

În timpul misiunilor anterioare, detașamentul canadian a fost angajat în exerciții multinaționale de antrenament care au contribuit la dezvoltarea interoperabilității între Forțele Aeriene ale României și Canadei.

Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele canadiene.

Dislocarea avioanelor militare canadiene în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.

Redactor: Mihaela Țânțaru