Avertismente și amenzi pentru 13 grădinițe din județul Constanța (VIDEO)

Peste 20 de grădinițe din județul Constanța au fost controlate de inspectorii din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor. Dintre acestea, 13 au fost sancționate sau au primit avertismente.  Inspectorii au verificat avizele sanitare, dispunerea spațiilor de joacă, a mobilierului sau meniul copiilor.

Potrivit normelor, măsuțele și scăunelele pentru copiii trebuie să fie din lemn și să aibă dimensiuni mici, iar paturile nu trebuie să fie supraetajate. În plus, toate grădinițele sunt obligate să încheie contracte cu părinții. La nivel național, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 223 de mii de lei.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Victor Nita