Aventurile lui Iancu

După ce a înotat timp de 2 luni fără întrerupere, bibliotecarul din Petroșani s-a întors acasă, la Constanța. În conferința de presă organizată aici, acesta a povestit aventurile trăite în cursa de la Sulina la Istanbul și cât de dificil i-a fost să-şi împlinească visul.

În varstă de 42 de ani, Avram Iancu este primul român care s-a încumetat să traverseze, atât Canalul Mânecii cât și Lacul Smagov, fără costum de neopren. În premieră mondială, el a parcurs întregul curs al Dunării de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră.

Ajuns acasă după o cursă de 60 de zile, Avram Iancu a povestit prin ce peripeții a trecut în cei 680 de kilometri înotați.

Nu puține au fost momentele în care Avram Iancu a simțit că cedează, dar ambiția și puterea AND-ului românesc, așa cum îi place lui să zică, au învins. Potrivit lui Iancu, cele mai grele momente le-a trăit în apele româneşti ale Marii Negre.

În Bulgaria, înotătorul a fost întâmpinat de valuri mari și puternice. Adrian Zapis unul dintre cei 4 scafandrii care l-au însoţit pe Avram Iancu în aventura sa îşi aminteşte cu groază momentele de pe coasta bulgărească.

Pentru o perioadă de timp, sportivul va lua o pauză de refacere. Momentan, Avram Iancu nu se gândește la o altă aventură pe mare.

Redactor: Oana Jărloianu