Avarie RAJA in Navodari

Locuitorii orașului Năvodari nu au beneficiat astăzi de apă potabilă. Complexitatea lucrărilor demarate de echipele de intervenție ale S.C. RAJA S.A. pentru remedierea avariei survenite în data de 30 octombrie au impus continuarea acestora și pe parcursul zilei de azi. Defecțiunea a fost localizată la conducta de alimentare cu apă, cu diamterul de 600 mm, de la intersecția străzilor Năvodari  cu Narciselor, din localitatea Lumina. Sistarea furnizării apei, prelungită până în jurul orei 18.00, a afectat și consumatorii din Lumina, Corbu și Midia.

Pentru neplăcerile produse de executarea lucrărilor, Regia Autonomă Județeană de Apă cere scuze cetățenilor din zonele menționate. Societatea informează locuitorii că intervenţia echipelor mobilizate pentru soluţionarea defecţiunii s-a desfăşoară în parametri optimi pentru reluarea distribuţiei apei potabile în cel mai scurt timp.

Redactor: Mihaela Țânțaru