Autostrada Soarelui nu ajunge la Constanţa (VIDEO)

Lucrările la Autostrada Soarelui au fost deschise oficial pe 20 iunie 2001, de fostul premier Adrian Năstase şi fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Autostrada Soarelui A2, în lungime totală de aproximativ 197 km, urma să revoluţioneze turismul, propunîndu-şi să lege Capitala de cel mai mare port al României.

Deşi se spune că începutul este greu în orice, se pare că sfîrşitul este cel care pune piedici în acest caz. Termenele de finalizare a proiectului s-au succedat într-un şir interminabil de tergiversări, de la o guvernare la alta. Cert este doar faptul că nici în sezonul estival 2012, autostrada nu-i va putea aduce pe turişti la malul Mării Negre.

Cele mai recente promisiuni vin din partea fostului ministru PDL al Transporturilor, Alexandru Nazare, care anunţa că lucrările de pe porţiunea de 37 de kilometri Cernavodă-Medgidia-Murfatlar, vor fi finalizate pînă la termenul limită declarat, adică 30 iunie, lucru confirmat şi de actualul ministru Ovidiu Silaghi.

Autostrada Cernavodă–Constanța are un cost total de 413,95 milioane de euro. 250 de milioane de euro vin de la Banca Europeană de Investiții, 70,81 milioane de euro este contribuția Comisiei Europene, iar diferența este suportată de la bugetul de stat.

Redactor: Andreea Barbu