Au vrut să scape de deșeuri

Incident petrecut, în această dimineață, pe malul drept al canalului Dunăre – Marea Neagră, la kilometrul 4. Două persoane au fost surprinse în timp ce încercau să se debaraseze de o cantitate mare de deșeuri provenite din construcții.

Cei doi bărbați au trasportat de la o societate comercială, la care sunt angajați, o cantitate mare de deșeuri provenite din materiale de construcții, cu intenția de a le arunca pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, la kilometrul 4. Spre ghinionul lor, au fost surprinși de o echipă de patrulare a firmei angajate de către Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile în vederea asigurării serviciilor de pază fixă și patrulare. Imediat, a fost sesizată Garda de Mediu, care urmează să ia măsuri legale ce se impun în asttel de situaţii. Ulterior, locul a fost ecologizat de cei doi bărbați şi deşeurile au fost transportate către un depozit autorizat de deşeuri inerte.

Redactor: Paul Alexe