Au vrut să nu mai fie dependenţi de furnizorii de gaze, dar şi să aibă facturi mai mici

panouri solareAu vrut să nu mai fie dependenţi de furnizorii de gaze, dar şi să aibă facturi mai mici la final de lună. Vorbim despre locatarii unui bloc din Capitală, care şi-au instalat pe acoperiş panouri solare. Beneficiile vor fi pe măsură: 8 luni pe an, vor avea apă caldă gratuit, iar pe timpul iernii vor plăti cu 15% mai puţin la facturile pentru apă caldă.

Imobilul este situat pe Calea Victoriei şi are nu mai puţin de 300 de locatari. Şi cum încălzirea şi apa caldă sunt furnizate de o centrală termică pe gaze, locatarii s-au gândit la o metodă prin care să reducă din costurile tot mai mari ale facturilor pentru gaze.

Investiţia a costat 35.000 de euro. Bani mulţi la prima vedere, dar asociaţia de proprietari s-a gospodărit bine şi a obţinut aproape toţi banii din chiriile pe care le-au luat pentru antenele companiilor de comunicaţii montate pe acoperişul blocului. Locatarii au contribuit doar cu 5.000 de euro. Calculat pe apartament înseamnă rate în medie de 25 de lei, pe o perioadă de 5 luni. Mai greu a fost însă cu birocraţia….8 luni s-au chinuit cei din asociaţia blocului să obţină toate aprobările necesare.

Economiile sunt semnificative: vara, de exemplu, pentru apa caldă fiecare locatar plătea în medie câte 13 lei, în timp ce iarna, contribuţia ajungea până la 26 de lei. În altă ordine de idei, ANRE estimeacă că în perioada 2015-2017, consumatorii vor plăti circa 25-30 de euro în plus pe MWh pentru energia obţinută din surse regenerabile. În prezent, plătim circa 7 euro/MWh, astfel că scumpirea derivată din darea în folosinţă a noilor unităţi neconvenţionale de producţie este una accelerată şi îngrijorătoare, pentru că nu este singura majorare care ne aşteaptă. Ţara noastră s-a angajat, faţă de Uniunea Europeană, să reducă emisiile poluante cu 20 procente şi să crească cota energiei din surse regenerabile cu 20% până în 2020.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu