Au vandalizat şi au furat componentele de la 15 maşini, iar acum au ajuns pe mâna poliţiştilor

Şase tineri, trei băieţi şi trei fete din localitatea constănţeană Murfatlar, au ieşit  vineri noapte să se distreze într-un bar. După ce au consumat alcool şi etnobotanice, aceştia au furat componentele de la 15 autoturisme. Întreg prejudiciul se ridică la aproximativ 18 mii de lei. Poliţiştii din localitatea Murfatlar au reuşit să le dea de urmă infractorilor, cu ajutorul unor camere de supraveghere amplasate în zonele unde aceştia au acţionat. În urma percheziţiilor desfăşurate marţi dimineaţă la locuinţele, cei şase tineri au fost duşi la secţia de poliţie din localitate pentru audieri.

Aflaţi în faţa poliţiştilor, hoţii şi-au recunoscut fapta.

Suspecţii vor fi prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propuneri corespunzătoare, în cauză efectuându-se cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere şi tentativă la infracţiunea de furt calificat. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei şase tineri riscă să stea după gratii între 5 şi 15 ani.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Alex Brinzaru