Au sunat sirenele la Medgidia și Valea Dacilor

În Medgidia şi în Valea Dacilor a fost pornit sistemul de alarmă ce anunţă imediata apropiere a unui dezastru natural. Acesta a fost doar un exerciţiu ce are ca scop familiarizarea populaţiei cu noul sistem de alarmare în caz de situații de urgență.

Semnalul de alarmă este compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între sunete. În municipiul Medgidia sunt amplasate nouă sirene, din care una este în Valea Dacilor.

La semnalul sirenelor, locuitorii din Medgidia nu prea au înțeles ce se întâmplă, deoarece, spun ei, nu știau că mai există sistem de alarmă în municipiu.

Pe viitor autoritatea locală își propune să achiziţioneze o sirenă şi pentru localitatea Remus Opreanu. Centrala electronică achiziţionată este una de ultimă generaţie, fiind singura de acest gen din judeţul Constanţa.

Imagine: Alpha Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.