Au sosit primele vaccinuri antigripale la Constanța

Direcția de Sănătate Publică a primit intaia tranșă de 19400 de doze. În prima fază vor fi imunizate persoanele cu risc: bolnavii cronici, copiii și gravidele. Cum nici în acest an Institutul Național Cantacuzino nu poate produce vaccinul, Ministerul Sănătății a apelat la importuri.

Sezonul rece bate la ușă, astfel că Direcția de Sănătate Publică se pregătește cu vaccinuri antigripale. Prima tranșă de aproximativ 19 400 de doze a ajuns la Constanța.

Institutul Cantacuzino nu produce nici în acest an vaccinul antigripal astfel că Ministerul Sănătății a fost nevoit să importe 500 000 de doze de vaccin. La Constanța este nevoie de aproximativ 130 000 de vaccinuri.

Mulți constănțeni preferă să își cumpere vaccinul direct din farmacie.Campania de vaccinare urmează să înceapă pe 15 octombrie.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea