Au mai rămas doar cateva zile până când copiii vor începe școala

Înaintea debutului noului an şcolar, părintii fac tot posibilul pentru a le asigura micuților toate necesitățile, chiar dacă acest lucru îi lasă cu buzunarele goale. Pentru că legea nu obligă elevii să poarte uniforme, puține școli mai respectă această ținută tradițională. Există totuși obligativitatea unor elemente de identificare pe care să le poarte elevii în unitățile de învățământ. La multe din școlile cernavodene s-au luat deja decizii în privința ținutelor. Astfel, începând cu 16 septembrie fetele vor purta sarafane sau fuste și sacouri, iar băieții veste și pantaloni în nuanțe închise.

Introducerea unei  uniforme obligatorii în școli are avantaje legate de disciplină și de evitarea discriminarii dintre elevi prin ţinuta pe care aceştia o afişează în şcoală. De asemenea, un alt atuu este siguranţa elevilor în unităţile de învăţământ pentru că astfel pot fi identificate mult mai uşor persoanele străine.

La polul opus există şi dezavantaje de ordin financiar pentru părinți. Costumele cu vestă, cravată, pantaloni sau sarafan pot ajunge la prețuri destul de piperate. De asemenea, există și elevi care se plâng de faptul ca uniformele sunt  conservatoare și de faptul că nu este plăcut să fie îmbrăcați la fel ca toți ceilalți colegi de clasă.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca