Au început testele pe podul Apolodor

32 de camioane de 30 de tone au fost adus la podul Apolodor din Agigea pentru efectuarea primelor teste de încărcare, astfel încât să fie verificate toate hobanele de care dispune podul.

Primele verificări au ca scop și punere în acord a sistemelor de măsurare pentru a se trage concluzii exacte după schema inițială de încărcare. Pentru aceasta, s-au folosit sistemele de urmărire a comportării în timp a structurii.

Testele vor parcurge și alte scheme de încărcare, atât statice cât și dinamince însă cu fiecare zi care trece, se apropie de momentul inaugurării când va fi deschis circulației publice. Realizarea unui astfel de pod hobanat, cel mai mare din Românie reprezintă un motiv de mândrie pentru constructori.

Testele vor continua și în următoarele zile pentru a fi urmate toate cele șapte scheme de încărcare. Garanția de execuție a lucrării este de doi ani iar durata de viață a podului este de 100 de ani.

Reporter: Ana-Maria Stancu ; Imagine: Adrian Dina