Atentat terorist la o biserică din Pakistan

8 persoane au fost ucise și alte 45 au fost rănite, în urma unui atentat terorist din Pakistan. Organizația Stat Islamic a revendicat atacul.

Doi bărbați care purtau veste cu explozibili au deschis focul asupra unei biserici din sud-vestul Pakistanului. Autoritățile au precizat că cei doi atacatori sinucigași au fost opriți de către forțele de ordine la intrarea în biserică, însă unul dintre ei a reușit să detoneze dispozitivul exploziv. Potrivit polițiștilor, numărul victimelor ar fi fost de ordinul sutelor, dacă atentatorii ar fi reușit să pătrundă în lăcașul de cult. Potrivit ultimului bilanț, incidentul s-a soldat cu cel puțin 8 morți și 45 de răniți.

“În interiorul bisericii erau aproape 400 de persoane la slujbă, dar atacatorii nu au putut să intre în serviciu. L-am împuşcat mortal pe unul dintre ei, iar celălalt s-a detonat după ce poliţiştii l-au rănit”, a declarat şeful poliţiei locale.

Atentatul a avut loc la 65 de kilometri distanță de granița cu Afghanistanul.  Bisericile creştine din Pakistan sunt adesea vizate de atacuri comise de către grupări extremiste islamiste.Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul, prin intermediul agenţiei de propagandă a jihadiştilor, Amaq.

Redactor: Isabela Boantă