Atacatorul din Brăila a primit o pedeapsă record

Pedeapsă record de 30 de ani de închisoare, stabilită de justiția din România! Sentința dată în primă instanţă de magistraţii Tribunalului Brăila îl vizează pe autorul atentatului terorist din 11 noiembrie 2018, Marius Valentin Parfenie.

În vârstă de 21 de ani, atacatorul de la mall-ul din Brăila a fost condamnat pentru un cumul de infracţiuni, respectiv trei tentative de omor, tâlhărie, conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Decizia magistraţilor nu este definitivă și inculpatul poate face apel în termen de 10 zile de la data comunicării acestei sentințe, caz în care dosarul va fi trimis la instanța superioară, respectiv Curtea de Apel Galați, care va da verdictul final.

În urmă cu mai bine de un an, Marius Valentin Parfenie a semănat teroarea în rândul cetățenilor din Brăila, când în data de 11 noiembrie 2018 a secerat cu o cruzime extremă 10 persoane. Șapte dintre acestea, printre care și doi copii de 11 și 13 ani, i-au căzut victime în fața intrării principale a mall-ului din Brăila.

Alte două persoane au fost spulberate de atacator cu aceeași mașină pe  şoseaua de centură a Brăilei cu puțin timp înainte de a ajunge la mall.

Cea de-a zecea victimă este proprietarul autoturismului folosit de Parfenie în atentat și pe care infractorul l-a înjunghiat înainte de a-i fura mașina.

Planul diabolic al atacatorului era să omoare cât mai mulţi oameni şi apoi să se sinucidă.

Mircea Ciutac, procurorul criminalist care s-a ocupat de acest caz, a afirmat că Parfenie „avea discernământ” în momentul comiterii faptelor, aşa cum reiese în urma expertizei psihiatrice.   Rezultatul probelor de sânge arată că atacatorul nu se afla la acea dată sub influenţa drogurilor dar avea o alcoolemie de 1,25 grame la mie.

În urma infracțiunilor comise în data de 11 noiembrie 2018, Tribunalul din Brăila s-a pronunțat în data de 3 decembrie anul curent. Marius Valentin Parfenie a fost condamnat pentru fiecare faptă în parte, cele mai mari pedepse fiind pentru infracţiunile de tentativă de omor, respectiv 20, 12 şi 10 ani închisoare.

Inculpatul a mai primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, victimă fiind vânzătorul autoturismului din Cazasu. La aceasta s-a mai adăugat 3 ani de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 4 ani pentru părăsirea locului accidentului, 1 an şi 2 luni pentru comiterea infracţiunii de distrugere și 1 an şi 2 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În urma contopirii pedepselor s-a ajuns la peste 33 de ani închisoare.

”În temeiul dispoziţiilor art. 60 din Codul Penal, constatând că pedeapsa principală rezultantă depăşeşte maximul general al pedepsei închisorii de 30 de ani, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă a închisorii de 30 de ani.”, au decis magistraţii Tribunalului Brăila.

Parfenie a fost condamnat și în 2017, de Judecătoria Brăila, la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe. La acel moment, Marius Valentin Parfenie şi tatăl său au bătut cu ranga un bărbat care a avut nevoie de spitalizare. Tatăl tânărului a fost condamnat, la rândul lui, la 8 luni de închisoare.

Redactor: Mihaela Țânțaru