Astăzi se împlinesc doi ani de la accidentul aviatic de pe aerodromul din Tuzla (VIDEO)

12 militari şi-au pierdut atunci viaţa după ce un avion militar de tip Antonov AN-2 s-a prăbuşit. În memoria victimelor, Centrul de scafandri Constanţa a organizat astăzi o ceremonie, la care a participat şi secretarul de stat Sebastian Huluban.

Avionul de tip An-2 aparținea Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc și făcea un zbor de antrenament pentru parașutiști militari, în după-amiaza fatidică de 5 iulie 2010. După nişte probleme la decolare, avionul s-a înălţat în aer, însă, după un zbor de doar 2 kilometri, s-a prăbuşit. În momentul impactului cu solul avionul s-a rupt, inclusiv aripile și trenul de aterizare. Odată cu acestea s-au rupt și conductele de alimentare cu benzină dintre rezervoarele din aripi și motor, conducte ce trec, prin construcție, prin interiorul avionului, prin spatele scaunelor pe care stăteau parașutiștii. Aceasta a generat un incendiu violent, începând din interior, incendiu care a împiedicat eventualele acțiuni de salvare. Din cei 14 militari aflaţi la bord, numai doi au supravieţuit zborului fatidic. Ceilalţi 12, patru militari din Forțele Aeriene Române și opt scafandri din Forțele Navale Române şi-au pierdut viaţa. Aceştia n-au putut fi scoși din avion și au decedat din cauza rănilor, inhalării de monoxid de carbon și a incendiului.

Este vorba despre:

Comandor       Nicolae Jianu 49 ani

Locotenent-comandor     Cătălin Vicențiu Antoche         34 ani

Locotenent      Lavinia Guiță   26 ani

Locotenent      Liviu Antim      27 ani

Maistru militar clasa I      Răzvan Rângheț      43 ani

Maistru militar clasa a II-a       Florin Claudiu Cișmașu   34 ani

Maistru militar clasa a II-a       Cătălin Rădoi   36 ani

Maistru militar clasa a III-a      Băduț Papuc    29 ani

Fruntaș    Constantin Vlăduț Sărman      26 ani

Fruntaș    Marius Cătălin Chioveanu       22 ani

Fruntaș    Cosmin Furtună       28 ani

Soldat      Cosmin Florescu     25 ani.

În urma anchetei demarate de Parchetul Militar al Ministerului Apărării Naţionale, s-a stabilit că avionul, de fabricație poloneză, aflat în uzul forțelor aeriene din 1992, s-a prăbușit datorită unei defecțiuni tehnice (cedare de material). Întrucât defecțiunea nu-i putea fi imputată pilotului, acesta n-a fost acuzat nici de decesul și vătămarea corporală a celor de la bord, nici de distrugerea aeronavei.

Redactor: Monica Vasiliev