Astăzi s-au împlinit 30 de ani de la inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră

Cei 30 de ani de exploatare a Canalului Dunare-Marea Neagra au fost celebrati prin manifestari organizate la sediul Companiei Nationale Administratia Canalelor Navigabile. Canalul este parte componentă a caii navigabile europene dintre Marea Neagra și Marea Nordului.

Canalul are o lungime totala de 96 km.

Proiectantul canalului, inginerul Chiriac Avadanei, a fost printre cei care au luat cuvantul.

Pe langa motivele de bucurie, exista si motive de tristete.  Pentru ca acest canal sa devina realitate, au pierit ori s-au imbolnavit pe viata mii de detinuti politici. De asemenea,  pentru realizarea acestor proiecte s-a intrebuintat din plin munca fortata. Canalul a fost inaugurat pe 26 mai 1984, de către Nicolae Ceaușescu. Cei care au muncit in acea perioada isi amintesc si astazi modul de lucru.

Au fost si absenti care din cauze mai mult sau mai putin obiective nu au putut ajunge la eveniment. Este vorba despre primarul Constantei, Radu Mazare si ministrul Transporturilor, Dan Sova. Cel din urma a contramandat invitaţia din cauza comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, nouă judeţe fiind afectate de inundaţii. Nu in ultimul rand, prefectul judetului Constanta, Radu Volcinski nu a fost prezent, in locul sau fiind delegat subprefectul Ersun Anefi. La final, personalul cu o vechime de 30 de ani a fost premiat cu diplome si plachete.

Reporter: Sorin Hulubei ; Imagine: Andrei Seleverdeanu