Astăzi este ziua mondială a libertăţii presei

Pe 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU declara ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Inţiativa a venit la Conferinţa Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra promovării libertăţii presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice. Data de 3 mai comemorează Declaraţia de la Windhoek, adoptată la 3 mai 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste, organizat de UNESCO şi ONU la Namibia. Începând cu 1997, premiul mondial pentru libertatea presei UNESCO – Guillermo Cano, în valoare de 25.000 de dolari, este decernat în fiecare an cu ocazia acestei zile unei persoane, organizaţii sau instituţii ce se remarcă prin contribuţia esenţială la apărarea sau promovarea libertăţii presei, oriunde în lume. Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987, pentru că a denunţat activităţile traficanţilor de droguri din ţara sa. Juriul internaţional este alcătuit din 14 jurnalişti profesionişti şi directori de publicaţii din toată lumea. De asemenea, an de an se omagiază ziariştii morţi la datorie, precum şi cei care sunt închişi “datorită” activităţilor jurnalistice.  În anul 2000, în cadrul programului Freedom of Expression – FreeEx România, Agenţia de Monitorizare a Presei -în colaborare cu Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de Exprimare au iniţiat sărbătorirea Zilei Libertăţii Presei şi în România. De Ziua Mondială a Libertăţii Presei, Clubul Român de Presă face un apel la “solidaritate în interiorul profesiei, pentru promovarea eficientă a cauzelor bune ale mass-media, în scopul redefinirii şi consolidării statutului jurnalistului în societate”. CRP consideră că mass-media româneşti au nevoie de un “suflu nou”, care poate fi asigurat prin “managementul inspirat, motivarea jurnaliştilor talentaţi, politicile editoriale conectate cu agenda reală a publicului, respectarea fără rabat a regulilor autoreglementării”.

Redactor: Doina Sirbu