Asociația Elevilor din Constanța amenință că va da în judecată municipalitatea

Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța s-au bucurat enorm de mult la finalul anului trecut, când Guvernul României a acordat prin lege reducerea transportului în comun și pentru elevii din învățământul profesional. Însă se pare că elevii din municipiul Constanța nu vor beneficia de această reducere.
”Primăria şi Consiliul Local Constanța refuză în continuare să aplice Legea Educației Naționale, care impune autorităţilor locale să subvenţioneze cu 50% abonamentele pentru transportul public al elevilor. Domnul primar susţinând în cadrul şedinţei Consiliului Local din 17 iunie 2013 că nu cunoaşte prevederile legii (prevedere existentă atât în legea învăţământului din 1995, cât şi în cea actuală, fiind în vigoare de mai mult de 15 ani). Primarul Municipiului Constanţa are obligaţia legală, conform art. 84, alin 1 din Legea Educației Naționale, să introducă în proiectul de Buget al Municipiului Constanța sumele necesare acoperirii subvenţiei pentru abonamentele elevilor din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceeal acreditat/autorizat”, a declarat Alexandru Bajdechi, preşedintele asociaţiei.

Conform spuselor lui Bajdechi, argumentația autortiăților locale reprezintă o încălcare a drepturilor.

Problema nerespectării legii a fost sesizată atât Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, Ministerului Educaţiei Naţionale cât şi Inspectoratului Școlar Județean Constanța. De mai mult de un an, reprezentanţii elevilor din Constanţa, precum şi Asociația Elevilor din Constanţa, au susţinut respectarea legii şi acordarea drepturilor legale de care elevii din municipiul Constanţa trebuie să se bucure, în prezent existând o discriminare explicită şi clară”, a adăugat  Alexandru Bajdechi, preşedintele asociaţiei.

Reprezentanții Asociației Elevilor, amenință că dacă nici în bugetul de anul acestta nu vor fi trecute aceste drepturi legale, vor chema în justiție Municipalitatea Constanța.

Redactor: Denisa Stoenescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.