ANPC a desfășurat primele acțiuni de control pe litoral

Comisarii de la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului s-au pus pe treabă. Cu ocazia formării detașamentului de control de pe litoralul românesc au fost efectuate şi primele controale urmate de sancțiunile corespunzătoare.

Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului are trei puncte de lucru pe litoralul românesc: este vorba despre stațiunile Mamaia, Neptun și Costinești. Comisarii detașați în aceste locații pot solicita oricând ajutorul colegilor aflați la Constanța. În total, 18 comisari vor desfășura controale în perioada estivală. Ei vor fi prezenți în stațiuni până pe data de 25 august. Turiștii nemulțumiți de produsele sau serviciile pe care le-au achiziționat se pot adresa în mod direct comisarilor aflați în punctele de lucru de pe litoral.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Adrian Dina