Anonymous anunta sfarsitul internetului

Desi prea putini se mai indoiesc de puterea grupului de hackeri Anonymous, cea mai noua miscare operatiunea “Global Blackout”, anuntata de echipa printr-un post pe Pastebin, s-ar putea sa fie un pic mai complicata decat o fac ei sa sune.

Evenimentul ar trebui sa se desfasoare pe 31 martie si sa sa aiba urmari dezastruoase pentru omenire in general.

Ca o forma de protest impotriva “presedintilor iresponsabili de tari si a bancherilor care infometeaza planeta pentru propriul divertisment sadic”, Anonymous vrea sa dea jos mai multe servere de root DNS care stau la baza traducerii adreselor de internet introduse intr-un browser in IP-uri. In total este vorba de 13 servere globale care detin unele din cele mai complete liste de nameservere si care stau la baza intregului proces de traducere a numelui de domenii in adrese IP – Internet Protocol. Folosind o unealta inhouse de tip Reflectie DNS Amplification DDOS sau Denial of Acces distribuit, o serie de alte servere DNS ar trebui sa inunde cu cereri serverele root principale intarziindu-le functionalitatea pana la blocare.