Amenzi mai mici pentru biciclişti

Bicicliștii care încalcă regulile de circulație vor fi amendați ceva mai blând, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat. Sumele pe care acești participanți la trafic le vor avea de achitat în cazul unor abateri, nu vor mai depăși 435 de lei.

Senatul României a aprobat, la începutul acestei săptămâni, proiectul legislativ care micșorează amenzile pentru bicicliști. Inițiativa, aparținând USR, prevede ca cea mai mare amendă să fie de 435 de lei și cea mai mică de 290 de lei. În prezent acești participanți la trafic sunt sancționați cu sume cuprinse între 870 – 1.160 lei.

Principalul argument al inițierii proiectului care micșorează amenzile pentru bicicliști a fost acela că polițiștii nu prea dau astfel de sancțiuni, pentru că sunt prea mari, iar bicicliștii sunt descurajați să folosească acest mijloc de transport alternativ. Mai ales că bicicleta nu este “o alegere, ci o necesitate și are efecte benefice asupra sănătății, poluării și a traficului”, argumentează inițiatorii în expunerea de motive.

Proiectul de lege modifică și completează articolele din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, referitoare la cazurile în care bicicliștii care încalcă regulile de circulație sunt sancționați cu până la 8 puncte de amendă.

Propunerea actuală, care vizează ca sancțiunile să fie aplicate cu 2-3 puncte de amendă, a fost votată de Senat dar urmează să fie dezbătută și în Camera Deputaților, forul decizional în acest caz.

Redactor: Ramona Caba