Amenzi, avertismente, unități închise

Jucăriile au intrat în vizorul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța! În ultimele două săptămâni, comisarii acestei instituții au aplicat amenzi pentru produsele cu deficiențe și au închis două firme din cauza neregulilor constatate.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a demarat, la data de 15 noiembrie anul curent , operațiunea de control a respectării legislației referitoare la siguranța jucăriilor, ce a vizat inclusiv comerțul online.

Potrivit raportului parțial privind acțiunea declanșată, au fost verificați 17 agenți economici. La 15 dintre aceștia, s-au constatat abateri de la normele legale în vigoare și s-au aplicat, pentru deficiențele constatate, 23 de amenzi, în cuantum de 143.000 de lei, și două avertismente.

În urma controalelor, au fost identificate următoarele abateri:

  • jucării fără informații privind lotul sau numărul de serie ori alt element de identificare;
  • jucării fără informații privind denumirea și adresa importatorului și fără traducerea în limba română a elementelor de identificare și caracterizare;
  • jucării ce reprezentau produse periculoase pentru utilizarea în siguranță de către copii;
  • lipsa documentației pentru demonstrarea conformității jucăriilor aflate la comercializare.

Neregulile constatate i-au determinat pe comisarii care au efectuat controlul să închidă, pentru o perioadă de 6 luni, unitățile a doi agenți economici, unul din Municipiul Constanța și celălalt din Medgidia.

Redactor: Mihaela Țânțaru