Alimentele 100% naturale sunt din ce în ce mai căutate în ţara noastră

O demostrează o statistică recentă, potrivit căreia piaţa produselor bio a crescut spectaculos anul trecut, cu 35 la sută. În plus, şi numărul fermierilor care practică agricultura ecologică s-a triplat. La târgurile de produse naturale, este întotdeauna aglomeraţie. Oamenii cumpără brânzeturi, ouă şi zacuscă preparate tradiţional. Chiar dacă unii fermieri au certificare bio și alții nu, clienții spun  că produsele sunt la fel.

Încurajaţi de subvenţiile europene de până la 5.000 de euro, tot mai mulţi fermieri renunţă la pesticide pentru certificare eco. Numărul lor a crescut de la 3.300 în 2010, la 10.000 în 2011. Şi s-ar putea dubla în 2012. Anul trecut, România a exportat produse ecologice în valoare de 200 de milioane de euro.

Redactor: Doina Sirbu