Alexandru a pierdut lupta cu viața

Alexandru,tânărul ars într-o explozie din Piatra Neamț, a murit într-un spital din Belgia unde era internat de câteva zile. După ce transferul lui a fost făcut cu dificultate am înțeles încă odată că România este incapabilă să îngrijească mari arși, lucru recunoscut și de Ministrul Sănătății.

Alexandru Gabriel s-a stins la spitalul Charleroi unde a ajuns cu arsuri grave pe 70 % din suprafața corpului, dar și infectat cu două bacterii periculoase. Chiar luni a fost operat, iar medicul care s-a ocupat de intervenție este tot român, Ciprian Isacu. Din păcate organismul lui Alexandru a cedat cu toate eforturile depuse de către  medici.

“N-a mai rezistat organismul la toate agresiunile astea, între ghilimele. Şi infecţiile, şi starea generală şi totul. Am făcut tot ce am putut, ne-am dat peste cap. Aşa a fost să fie”(…) Doamne, cât aş fi vrut şi cât am crezut! Are vârsta fetei mele. Un copil nu trebuie să plece înaintea părinţilor”, a adăugat medicul Ciprian Isacu

Potrivit acestuia, procedurile la care ar fi fost supus pacientul în ţară nu ar fi fost complete.

“Nu a fost o intervenţie chirurgicală, îmi asum tot ce spun. Deci, intervenţia chirurgicală nu a fost suficientă. Au excizat o parte din pielea arsă, dar nu complet. Nu vreau să dau în colegi, dar sunt cărţi, dacă nu ştii, de acord, ne uităm că şi eu mă uit. A ajuns într-o stare mediocră şi după aceea ne-am ocupat de el” , a precizat Doctorul Ciprian Isacu

În replică, reprezentanții spitalelor în care bărbatul a primit primele îngrijiri, se disculpă și spun că modul în care a fost tratat pacientul a fost unul corect.

“S-a făcut tot ce trebuia făcut pentru acest pacient în primele 2 ore cât a stat la noi. Ştiu că au fost ceva discuţii legate de Klebsiella şi Acinetobacter. Vreau să vă spun că aceste 2 bacterii le putem avea toţi la nivelul pielii, însă ele se pot exacerba în anumite condiţii.” a afirmat Codruţ Munteanu, manager Spitalul Judeţean Piatra Neamţ

Deși a reușit să se salveze singur din incendiu, Alexandru a pierdut lupta cu viața. După tragicul eveniment, Ministrul Sănătății a declarat că s-a făcut tot ce s-a putut, însă starea pacientului a fost foarte gravă.

“Eu cred, nu cred, sunt sigură că s-a facut tot ce s-a putut. Inclusiv transferul s-a făcut în momentul potrivit, în momentul în care medicii din Belgia și-au dat acordul, pentru că ei au spus. Din pacate, el a avut arsuri pe o suprafață mare a corpului, starea sa era destul de gravă în momentul în care a fost transportat”, a declarat Sorina Pintea

Ministrul Sănătății a mai afirmat că bărbatul nu a stat pe lista de așteptare și nu consideră că decesul său este un esec al sistemului.

“A fost transportat în Belgia în momentul în care medicii și-au dat acordul. Am ținut în permanență legatura cu un medic de acolo, îi trimiteam datele medicale ale lui Alexandru, și când el a spus <>, Alexandru a urcat în avion”, a mai afirmat Sorina Pintea.

Cu toate acestea, Ministrul Sănătății a recunoscut că au existat probleme birocratice fiind necesară plata în avans a tratamentului, dar că acest lucru nu a impiedicat transferul la timp. În România, în momentul de faţă, există doar 11 paturi pentru marii arşi, iar infecţiile intraspitalicesti pun în pericol vieţile celor care ar avea şanse de supravieţuire.

Din păcate România este nevoită să trimită pacienții în străinătate pentru că la trei ani după tragedia de la Colectiv încă nu avem un centru performant de mari arși funcțional.

Redactor: Oana Jărloianu