Alexandra Stan, din nou, față în față cu Marcel Prodan

După trei ani de la despărțirea de impresarul Marcel Prodan, cîntăreața Alexandra Stan a fost pusă, din nou, față în față, cu cel mai negru coșmar al său.

La Constanța a început procesul pe fond, în care Marcel Prodan va trebui să răspundă în fața magistraților pentru greșelile din 2013: loviturile aplicate tinerei cîntărețe și prejudiciile de imagine pe care i le-a adus.

Mai bine de trei ore a durat înfățișarea, iar inculpatul Marcel Prodan a fost primul care a refăcut filmul evenimentelor .

Eram la studio la o repetiție cu Alexandra și cu încă doi prieteni. La studio am avut niște comentarii asupra prestației ei vocale. Ea a luat-o personal și a degenerat într-o ceartă, prin care mi-a adus mai multe injurii. În acel moment i-am spus să plece, mai ales că în ziua respectivă mătușa mea era în spital și voiam să ma duc să o vizitez. Nu a vrut. Am împins-o către ieșire, ea a încercat să mă lovească din spate, dar a alunecat pe podeaua umeda si a mimat un leșin. Impresia mea a fost ca a mimat un lesin. Noi doi aveam o relatie tensionata / a declarat in sala de judecată Marcel Prodan.

A urmat versiunea Alexandrei Stan.

A doua zi ne-am întâlnit la studio cu scopul de a repeta.
Era agresiv în comportament atunci când i-am cerut explicații, ba chiar a lovit un scaun, un mixer, și mi-a aruncat geanta pe jos. Ne-am certat, voia să mă dea afară din studio. M-a împins, eu am căzut și m-am lovit cu spatele de ușă. Mi s-a făcut foarte rău pentru că am avut multe concerte în perioada aceea. Am leșinat, m-am trezit pe canapea/ declară cântăreața.

La finalul ședinței de judecată, declarațiile s-au oprit însă.

În doar cîteva zile, va avea loc administrarea de probe, apoi decizia instanței de judecată. Marcel Prodan riscă amendă penală sau pînă la doi ani de închisoare. In iunie 2013, în urma unor certuri la studioul de înregistrări al lui Marcel Prodan și al asociatului său din Constanța, impresarul ar fi lovit-o pe Alexandra Stan, cu pumnul în față, pentru că aceasta ar fi îndrăznit să-și ceară banii pe concerte și apariții.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: George Dima