Alertă în municipiul Medgidia, astăzi, la orele prânzului

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit pentru într-o gospodărie, după o explozie care a avariat o casă și a rănit o femeie.

Pompierii de la ISU Dobrogea au fost alertaţi să intervină în cazul unui explozii la Medgidia, într-o gospodărie, situată pe strada Romană, lângă cimitirul ortodox din localitate. În momentul exploziei, în casă se afla o femeie, în vârstă de 64 de ani, care a fost ușor rănită, fiind transportată pentru o evaluare medicală amănunțită la spitalul din localitate, unde se află în afara oricărui pericol.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze. Dealtfel, salvatorii care au ajuns la fața locului au găsit-o pe femeie lângă o butelie, având o cheie specială în mână.

Explozia a fost destul de puternică și a afectat grav acoperișul casei, suflul exploziei făcând ravagii în interior.

Femeia locuia singură, dar are o fiică la Cernavodă, care a fost anunțată că mama ei se află în deplină siguranță. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili, cu exactitate, cauzele care au declanșat explozia.

Redactor: Paul Alexe