Alegătorii care nu ştiu carte nu vor mai putea intra cu un însoţitor în cabina de vot

Alegătorii care nu ştiu carte nu vor mai putea intra cu un însoţitor în cabina de vot la alegerile parlamentare de pe 9 decembrie, a decis joi Biroul Electoral Central. De asemenea, nici candidații nu pot însoți alegătorii în cabina de votare.

Decizia Biroului Electoral Central vine în urma unei propuneri a Asociației Pro Democrația. Reprezentanții acesteia au cerut eliminarea din categoria alegătorilor care pot fi asistaţi a persoanelor analfabete. Până acum, legea 35/2008 spunea că “Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei de votare”. De asemenea, “candidații nu pot însoți alegătorii în cabina de votare”, a mai decis BEC în cadrul măsurilor pentru buna desfășurare a votării. În ceea ce privește urna specială, Biroul Electoral Central spune că la deplasarea acestei pot asista și “obsevatori acreditați care își manifestă această dorință”. Potrivit Recensământului realizat în 2011, principalul factor care a influenţat această cifră fiind sărăcia. Specialiştii spun că, dincolo de rata de şapte, opt, 10%, procente a analfabeţilor din România care declară sincer şi deschis acest lucru, mai există un număr de procente în plus care, de teamă, nu recunosc acest lucru, ceea ce face ca rata analfabetismului să fie mult mai mare.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Catalin Schipor