Alături de Andreea

Vorbim despre îndemnul tinerilor organizatori ai concertui caritabil care a avut loc la Casa de Cultură I.N. Roman din Medgidia. Evenimentul a fost organizat pentru Andreea, fetița care suferă de o boală, al cărei tratament necesită costuri ridicate. Toţi banii încasaţi au fost oferiți familiei pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare vindecării micuței.

Evenimentul a fost inițiat de un grup de tineri inimoși. Aceștia fac parte dintr-o formație și au declarat că și-au dorit să o ajute pe Andreea. Astfel, au organizat un spectacol, iar banii strânși la vânzarea biletelor au fost oferiți familiei micuței.

Andrea a fost prezentă în sala de spectacole. Plină de speranță, dar și vizibil emoționată, micuța a declarat că este bucuroasă că poate participa la seara dedicată ei.

Doamna învățătoare, dar și de colegii, au vorbit cu mândrie despre Andreea.

Alături de organizatori, pe scenă au mai urcat elevi din cadrul Casei de Cultură, care au cântat împreună cu formația tinerilor organizatori.

Micuța Andreea a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică. Conform celor spuse de membrii familiei, în prezent, Andrea este bine, însă are nevoie de un tratament care este destul de costisitor. Cei care doresc sa intinda o mana pe ajutor o pot face in contul afisat pe ecran.

CONT ÎN LEI PENTRU DONAȚII

RO49 RZBR 0000 0600 1682 6683

Deschis la Raiffeisen Bank

Titular cont: CUSTURĂ CONSTANȚA

Redactor: Paul Alexe