Ajutor prin telefon

Aproape 300 de cazuri de copii abuzați, maltratați ori supuși violenței în familie au fost investigate anul trecut de angajaţii direcției generale de asistență socială și protecția copilului Constanța. Solicitările au fost primite prin telefonul copilului. Numai de la începutul acestui an, la telefonul copilului au fost înregistrate în jur de 30 de sesizări.

Anul acesta, inspectorii s-au confruntat deja cu cinci cazuri confirmate de abuz sexual asupra minorilor. Fie că se confirmă, fie că nu, toate semnalările trebuie verificate, iar echipele mobile sunt obligate să se deplaseze la fața locului.  Și pe parcursul anului 2011 s-au înregistrat 280 de sesizări. Cele mai multe, și anume 65, de abuz prin neglijare. Alte apeluri au anunțat abuz sexual, exploatare prin muncă sau violență în familie. Nu mai puțin de un sfert dintre situații au necesitat instituirea unei măsuri speciale. Reprezentanții direcției de asistență socială și protecția copilului spun că numărul cazurilor etse în scădere, cu toate că au fost recepționate și 1100 de apeluri false.

Reporter: Alexandra Uvegheș ; Imagine: Cristi Caciauna