Adrian Mutu la altar, pentru a treia oară

Fostul internațional Adrian Mutu , a ajuns pentru a treia oară la altar. El şi Sandra au spus “da”, în aceeași zi în care şi-au botezat şi fiul. La nuntă, mirii au purtat creaţiile unor tineri designeri români.

Tiago Adrian Mutu, cel de-al patrulea copil al lui Adrian Mutu, a fost botezat Duminică, în biserica din Pipera. Băiețelul de 6 luni a fost cuminte, în prezența nașilor Beatrice şi Eduard Stăncioiu.

Tot duminică, la câteva ore după ce şi-a botezat băieţelul, Adrian Mutu  s-a căsătorit religios cu Sandra Bachici, o fostă Miss România. Ceremonia a avut loc la Biserica Sf. Spiridon Nou, din Capitală. Actuala doamnă Mutu părea emoționată. Tânăra de 21 de ani aflându-se la prima căsătorie. Emoțiile Briliantului s-au făcut remarcate abia când a ieșit din Biserică, la braţul Sandrei, sub bolta de trandafiri. Fotbalistul aflat la a treia căsătorie a știut exact cum să procedeze și a reușit să își țină trăirile sub control. Cei doi s-au cununat pe data de 14 Februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor. Naşii mirilor sunt Cosmin Contra şi soţia sa Alina.

Pentru cea mai importantă zi din viaţa ei, Sandra a ales o rochie albă, simplă, brodată cu cristale Swarowski, creată de un designer din România. Creația a costat în jur de 15 mii de euro. Adi a ales tot un creator de modă de la noi. Totuși, mirele a ieşit mai ieftin. Fostul fotbalist  a plătit 10 mii de euro, pentru hainele lui şi ale fiului său,Tiago.

Invitaţi au fost aşteptaţi cu meniu cu totul deosebit la petrecerea de nuntă. Cei prezenți au savurat elemente din bucătăria moleculară, precum sfera din gorgonzola și praf de vin roșu. De la petrecere, însă, nu au lipsit tradiţionalele sarmale cu mămăligă şi ardei.

Redactor: Lavinia Barbu