Activități de educație rutieră, în școli

Polițiștii i-au îndrumat pe elevii constănțeni cum să se ferească de accidente rutiere, printr-un comportament responsabil. Astfel, elevii au putut pune întrebări și au putu afla mai multe despre măsurile de siguranță în momentul traversării carosabilului și în timpul plimbărilor cu bicicleta.

În baza colaborării dintre Poliţia Locală, IPJ Constanța și Inspectoratul Școlar Județean, la Școala Gimnazială nr. 23 Constantin Brâncoveanu s-au desfășurat, vineri,11 noiembrie, activități de educație rutieră. Scopul activității a fost de prevenire a vătămării copiilor și adolescenților în accidente rutiere, prin formarea abilităților și comportamentului rutier responsabil în calitate de pietoni, skate rollers și conducători de vehicule cu două roți. Activitatea practică a constat în povestiri însoțite de fișe de lucru.

”Pentru a evita eventualele evenimente neplăcute recomandăm elevilor să depună eforturi concentrate pentru creșterea siguranței rutiere, să fie conștienți de pericolele ce pot apărea în traficul rutier, să fie însoțiți de un adult, iar atunci când nu este posibil să se asigure foarte bine și să aplice reguli minimale de circulație în calitate de pietoni”, se arată într-un comunicat al polițiștlor, vizavi de instructajul făcut.

Redactor: Daniel Albu