Acțiune guvernamentală cu două tăișuri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a organizat astăzi, 14 martie, o acțiune de plantare a unor perdele forestiere în proximitatea Autostrăzii 2,  în apropiere de localitatea Siminoc, din județul Constanța. Prin această mobilizare se dorește marcarea debutului Lunii Plantării Arborilor.

Prezent la Constanta să asiste la această acțiune, Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș a nimerit în mijlocul unui scandal unde oamenii sunt revoltați că au fost expropriați la preturi mici și li s-au fragmentat terenurile agricole. Mai mult decât atât, bucățile de pământ rămase sunt ori inaccesibile, ori de nefolosit. După discutii lungi și contradictorii, ministrul le-a promis că va modifica legea astfel încât să iasa bine pentru toți, iar oamenii nedreptățiți să fie despăgubiti.

Regia Națională Romsilva s-a apucat de câțiva ani să planteze pomi pe marginea autostrăzilor, iar pentru asta a trebuit să ia pământul de la localnici. Exproprierile s-au făcut pe bani puțini și mai mult decât atât, au fârâmițat terenurile agricole. Conform legii, perdeaua de protecţie trebuie să aibă maximum 30 de metri lăţime şi să fie plantată la o distanţă de 2o de metri de şosea, ca să servească drept barieră pentru oprirea zăpezii pe timp de iarnă şi a prafului pe timp de vară. Exact la acea fâșie de 20 metri rămasă oamenilor lângă șosea, ei nu mai pot ajunge ca s-o lucreze și astfel ies în pierdere.

În fiecare iarnă, autorităţile se confruntă cu problema drumurilor înzăpezite, lipsa perdelelor forestiere implicând costuri din ce în ce mai mari pentru protecţia drumurilor naţionale şi autostrăzilor în vederea garantării siguranţei cetăţenilor.

România are nevoie de 20 de mii de hectare de perdele de protecţie: peste 16 mii de hectare pentru protejarea câmpurilor şi 3.500 de hectare pentru protejarea drumurilor. Astazi s-au plantat cateva sute de puieti langa A2 in drept cu Medgidia: salcie, salcam si paducel.

Dacă sunt plantate așa cum trebuie, perdelele forestiere constituie o bună protecție împotriva vânturilor. Pe timp de iarnă, zăpada nu mai este viscolită, iar vara, stratul superficial al solului nu mai este luat de vânt.

Potrivit specialiştilor silvicultori, costurile medii pentru înfiinţarea unui hectar de pădure sunt destul de reduse, de 5 – 6.000 de lei, dar la care se adaugă fondurile necesare pentru îngrijirea plantaţiilor până ajung la starea de maturitate de 4 ani.

Redactor: Sondra Sandu