Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece

Începând cu data de 21 octombrie 2019, constănțenii pot depune formularele de Cerere și declarație pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2019 – martie 2020.

În funcție de modalitatea de încălzire, se pot adresa la următoarele puncte de operare:

  • Cei care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4
  • Cei care se încălzesc cu gaze naturale sau energie electrică vor depune cererile la sediul Primăriei din mall-ul aflat în Parcul Tăbăcăriei
  • Cei care se încălzesc cu combustibil solid-brichete vegetale  vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Dezrobirii nr. 123

Termenele lunare de depunere a solicitărilor noi de ajutor de încălzire sunt până pe data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luați în evidență cu luna respectivă. Pentru a beneficia începând cu luna noiembrie 2019, cererile se depun până pe data de 20 noiembrie inclusiv.

Redactor: Sondra Sandu