În această pauză competițională, Săgeata Năvodari va rămâne acasă

Cu moralul serios șifonat după eșecul suferit în partida de duminică, împotriva Pandurilor de la Tg. Jiu, Săgeata Năvodari vrea să profite de pauza competițională pentru a reveni pe linia de plutire. Jucătorii năvodăreni au avut liber până marţi. De acum înainte, dobrogenii vor efectua zilnic câte o ședință de pregătire. Sâmbătă, 12 octombrie, Săgeata Năvodari va susține și un meci amical, în deplasare cu divizionara secundă FC Clinceni. Meciul va începe la ora 11.00. În prima etapă de după pauza competițională, Săgeata va juca la Ploiești, cu Petrolul. Este un alt meci dificil, în compania unei formații cu pretenții, care vine la rândul ei după un insucces suferit la Mediaș. Pentru această partidă, tehnicianul năvodărean nu va putea conta pe Ovidiu Vezan, suspendat după eliminarea din confruntarea cu gorjenii.

Redactor: Nicu Dolea