În această iarnă, urmează a fi demarat proiectul de reabilitare a zonei costiere

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Ds3d5hqZ7KI[/youtube]Administrația Bazinală Apă Dobrogea – Litoral Constanța demarează în această iarnă Proiectul de reabilitare a zonei costiere, cuprinsă între Năvodari și Vama Veche. Proiectul este finanțat din fonduri europene și implică o investiție totală de 145 de milioane de euro, bani europeni.

Totodată, s-a început deja realizarea documentației necesare accesării de noi fonduri europene, pe următorul exercițiu bugetar – 2015/2020 –astfel încât să fie reabilitate și celelalte plaje litorale. Concret, lucrările vor consta în refacerea construcțiilor hidrotehnice existente, a digurilor de larg, precum și în renisiparea porțiunilor de plaje aflate în pericol de dispariție.

Ca urmare a lucrărilor prevăzute în proiect, doar în prima fază vor fi câștigate 33 de hectare de plaje, ceea ce reprezintă o cincime din suprafața existentă în prezent.

Reporter: Paul Alexe ; Imagine: Victor Nita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.